Nr. 4-6/2001
Buletinul
INSTITUTULUI ROMĂN
DE
GENEALOGIE ȘI HERALDICĂ
"SEVER ZOTTA"
III, 4-6
Iași
25.VI.2001
Heraldica teritorială a României
Un act normativ emis cu cele mai bune intenţii şi într-un scop
deosebit de nobil nu-şi poate atinge ţinta din cauza chipului defectuos
în care a fost conceput: Hotărârea Guvernului nr.64 din 1993,
referitoare la stabilirea însemnelor heraldice pentru comunele, oraşele
/ municipiile şi judeţele României. Elaborată, din păcate,
fără o consultare mai largă a puţinilor specialişti
sau măcar cunoscători într-ale heraldicii, indicând norme
într-un domeniu în care nu se acumulase încă nici cea
mai mică experienţă şi, mai ales, urmând un model
care era, totuşi, de neurmat, Hotărârea 64/1993 conţine
în ea însăşi nu germenii piedicilor,
ci înseşi piedicile. Această realitate s-a făcut
simţită curând după emiterea actului iar efectele se văd
în continuare, cu tot mai multă vigoare: ţelul prevăzut
în 1993 nu a fost atins, după opt ani, nici măcar pe un sfert
!
Înfăţişăm în acest număr al Buletinului
(p.5-13) două cazuri foarte recente şi - prin neaşteptatele reacţii
stârnite în două vechi oraşe ale Moldovei - foarte grăitoare
pentru piedicile pe care Hotărârea 64/1993 le ridică ea însăşi
pe drumul spre îndeplinirea scopului pentru care a fost emisă. În
mod normal, ele - şi mai putem aduce şi altele în discuţie
- ar trebui să convingă definitiv factorii competenţi cu privire
la necesitatea revizuirii respectivului act normativ.
Ştefan S. Gorovei
Şedinţele Comitetului Director
Şedinţa din 15 mai 2001. Întrunit în prima sa
şedinţă din anul 2001 - întreruperea a fost cauzată
de absenţa din ţară a doi dintre membrii săi (cf. Buletinul,
10-12/2000, p.2) - Comitetul Director a analizat şi soluţionat problemele
legate de activitatea Institutului, atât cea curentă, cât şi
în perspectivă. Întrucât mandatul de cinci ani al Preşedintelui
Institutului a expirat la 12 mai a.c. iar prin mutarea Congresului în
luna septembrie alegerea noului Preşedinte nu se poate face decât
atunci, Comitetul Director a decis - aplicând prin analogie cele stabilite
în şedinţa sa din 21 septembrie 1999 (cf. Buletinul,
10/1999) - ca d-l Paul Cernovodeanu să asigure conducerea Institutului
până la data fixată pentru alegeri. S-a decis ca, la expirarea
mandatelor, foştii preşedinţi ai Institutului "Zotta"
să fie cooptaţi automat ca membri ai Comitetului de Patronaj (în
cazul când nu fac deja parte din acest organ de reprezentare onorifică).
La capitolul financiar, s-a analizat starea colectării cotizaţiilor,
constatându-se din nou multe restanţe. În legătură
cu participarea Institutului la tipărirea unor lucrări (volume de
autor, ediţii de izvoare, de texte postume şi reeditări) realizate
de membrii săi şi propuse să apară sub egida sa, într-una
din seriile preconizate anterior, s-a stabilit că această participare
va putea însemna o cotă de 1/6 până la 1/3 din costul
total, în funcţie de cuantumul acestuia; diferenţa va trebui
asigurată de solicitant din surse exterioare Institutului (sponsorizări,
donaţii, subscripţii etc). S-a discutat, de asemeni, despre utilizarea
fondurilor valutare în perspectiva trecerii la moneda europeană unică
(euro).
Cu privire la activitatea editorială a Institutului, s-a constatat
că revista Herb este în întregime culeasă; după
estimările de moment, va avea 200 p. Buletinul Institutului se află
în întârziere, nr.1-3/2001 neputând apărea la data
firească (sfârşitul lunii martie); totuşi, pentru a respecta
angajamentele faţă de membrii Institutului, Comitetul Director a hotărât
să nu se facă un număr unic (1-6/2001), ci două
numere, aferente celor două trimestre, dar care se vor expedia împreună.
În pregătirea Congresului din septembrie, s-au analizat înscrierile
anunţate până acum şi s-a discutat cu privire la alegerea
primilor membri de onoare ai Institutului "Zotta".
Şedinţa din 19 iunie 2001. Urmând a se cere prima serie
de numere standardizate pentru cărţi (ISBN), Comitetul Director a
precizat că - în conformitate cu art.6, § (c) din Statute şi
cu hotărârea sa din 14.XII.1999 (cf. Buletinul, 1-3/2000,
p.3) - publicaţiile Institutului "Sever Zotta" se vor grupa în
trei serii: A. Studii şi cercetări (volume colective, volume
de autor - culegeri de studii, monografii); B. Ediţii (izvoare,
reeditări, opere postume); C. Caietele "Sever Zotta" (mici
culegeri tematice, conform hotărârii Comitetului Director din 8 iulie
1999 - cf. Buletinul, 7/1999).
S-au discutat, de asemeni, unele probleme privind componenţa Consiliului
Ştiinţific şi atribuţiile îndeplinite de unii membri
ai Institutului, ca urmare a prevederilor art.14, al.2, din Regulamentul
alegerilor (cf. Buletinul, 1-3/2001, p.7).
În şedinţă comună cu Consiliul Director al CHGS-I,
s-a constituit Comitetul de Organizare a celui de-al XI-lea Congres de Genealogie
şi Heraldică (Iaşi, 20-23 septembrie 2001). În conformitate
cu art.9 din Regulamentul de Funcţionare a CHGS-I, membrii Consiliului
Director alcătuiesc respectivul Comitet de Organizare.
S-au analizat noile înscrieri şi, în funcţie de subiectele
propuse, s-a schiţat programul provizoriu, stabilindu-se alcătuirea
câtorva secţiuni ale acestuia (şedinţele dedicate familiilor
Balş şi Ghica).
Întrunirea Adunării Generale va avea loc în după-amiaza
zilei de sâmbătă, 22 septembrie, aşa cum s-a anunţat
prin prima circulară, difuzată în toamna anului trecut. O oră
înainte de această întrunire, se va reuni Consiliul Ştiinţific,
pentru a desemna, dintre membrii săi, pe noul Preşedinte al Institutului
"Sever Zotta", urmând a fi confirmat de Adunarea Generală,
conform art.19, al.2, din Statute.
Pentru stabilirea mai precisă a programului, a organizării propriu-zise
şi a atribuţiilor, Comitetul de Organizare se va reuni din nou, la
10 iulie a.c., orele 17.30.
S-a dat citire adresei primite de la Preşedintele CNHGS, d-l Dan Berindei,
membru al Academiei Române, cu privire la şedinţa festivă
prilejuită de împlinirea a 30 de ani de la întemeierea Comisiei
de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie. În onoarea acestui
eveniment, s-a propus baterea unei plachete jubiliare, al cărei preţ
va fi de 150.000 lei în cazul când s-ar comanda cel puţin 50
de plachete. Întrucât până la ora respectivă fuseseră
subscrise doar 15 plachete (de către membrii bucureşteni ai CNHGS,
cei din Cluj necomunicând încă nici o cifră), s-a hotărât
să se subscrie 35 de plachete, pentru a se ajunge, astfel, la minimul de
50, necesar pentru primirea comenzii. Această hotărâre a fost
comunicată de îndată, prin E-mail, d-lui Tudor Tiron, la Bucureşti.
Întrucât câteva comune din judeţele Moldovei doresc să-şi
stabilească însemnele heraldice, proiectele de steme au fost discutate
şi avizate de principiu, urmând să se execute desene provizorii,
spre a fi comunicate beneficiarilor pentru consultare, înaintea elaborării
versiunilor definitive, care vor fi supuse discuţiei şi avizării
în plenul CHGS-I, într-una din viitoarele şedinţe publice.
În sfârşit, s-au stabilit datele şedinţelor publice
de comunicări din viitorul an academic, 2001-2002, după cum urmează:
11 septembrie (şedinţa de deschidere), 9 octombrie,
13 noiembrie şi 11 decembrie 2001, 15 ianuarie, 12
februarie, 12 martie, 9 aprilie, 14 mai şi 11
iunie 2002 (şedinţa de închidere).
Se pregăteşte ediţia românească
a lucrării regretatului Dan Cernovodeanu, L'évolution
des armoiries des Pays Roumains depuis leur apparition jusqu'à
nos jours (13-e - 20-e siècles), apărută
la Paris (1997) într-un număr redus de exemplare. Editura
"Istros" a Muzeului Brăilei şi-a asumat dificila
misiune de a tipări această ediţie. Dat fiind costul
ridicat al tipăririi masivei lucrări (text + album, cu planşe
alb/negru şi color), se face apel la prenumeranţă:
cei care doresc să-şi asigure achiziţionarea lucrării
- şi să sprijine, totodată, tipărirea ei
- sunt rugaţi să comande numărul dorit de exemplare
prin plata anticipată a (cel puţin) 100.000 lei pentru
un exemplar. Sumele se pot trimite la Muzeul Brăilei,
Cont sponsorizare 50075217575 Trezoreria Municipiului Brăila,
6100 Brăila, iar din străinătate - tot la Muzeul
Brăilei, Cont USD 2511.1 - 522.2, Banca Comercială
Română, RO - 6100 Brăila.
|
În atenţia colaboratorilor
noştri !
În toamna anului trecut, redacţia revistei "Arhiva Genealogică"
a primit din partea Editurii Academiei Române o circulară (nr.589/19.IX.2000)
cu următorul conţinut:
"Revenim cu rugămintea de a comunica autorilor şi
colaboratorilor publicaţiei dumneavoastră că Editura Academiei
Române nu primeşte manuscrisele decât culese la calculator,
însoţite de dischetele aferente. Precizăm că dischetele
trebuie să fie identice cu materialul prezentat pe hârtie, iar
realizarea lor trebuie să respecte condiţiile minimale menţionate
în anexa alăturată[Norme privind prezentarea manuscriselor,
10 p.]. Decizia a fost adusă la cunoştinţa tuturor comitetelor
şi colegiilor de redacţie în anul 1999 şi reamintită
la începutul acestui an, cu ocazia discuţiilor purtate la sediul
editurii cu reprezentanţii delegaţi pentru a analiza condiţiile
în care urmează să apară publicaţiile Academiei
Române.
Menţionăm că această solicitare se impune
nu atât pentru reducerea costurilor (ponderea acestei operaţii
fiind mică în raport cu costurile de editare), cât pentru
a evita numeroasele greşeli ce apar la transcrierea primară pe calculator
a manuscriselor dactilografiate sau scrise de mână şi pentru
a ne putea încadra cu pregătirea editorială (redacţională
şi tehnoredacţională) într-un interval de timp mai scurt.
Editura nu dispune de personal care să facă operaţii de culegere
simplă, ci numai de personal care să tehnoredacteze şi să
pagineze pe calculator.
În speranţa că demersul nostru va fi corect
apreciat şi că se va înţelege că în prezent
- când ne pregătim să intrăm în secolul XXI - nici
o editură nu mai primeşte manuscrise dactilografiate sau scrise
de mână, vă exprimăm mulţumirile noastre. În
consecinţă, vă informăm că această decizie devine
obligatorie începând cu data de 1 octombrie 2000".
Informăm, la rândul nostru, pe colaboratorii "Arhivei
Genealogice", ca şi pe cei ai revistei "Herb", că
subscriem întru totul acestor recomandări şi le privim şi
noi ca obligatorii. Ceea ce nu există la nivelul Editurii
Academiei nu există nici în cadrul redacţiei ieşene,
nici măcar "personal care să tehnoredacteze şi să
pagineze pe calculator": întreaga activitate redacţională
şi tehnoredacţională este asigurată, benevol, de numai
doi oameni. Deşi această realitate este îndeobşte
cunoscută, ni se trimit în continuare texte dactilografiate (şi
mai ales prost dactilografiate !) şi chiar scrise de mână.
Rugăm cât se poate de stăruitor pe colaboratorii publicaţiilor
noastre să ţină seama de indicaţiile aflate în
paginile finale ale respectivelor reviste şi să se străduiască
a se conforma acelor cerinţe. Asigurându-i pe toţi de întreaga
noastră înţelegere, socotim că suntem în drept
să le cerem o minimă reciprocitate, în folosul comun
şi pentru a atinge mai uşor scopurile pe care ni le-am propus
împreună.
Ştefan S. Gorovei
Stemele municipale şi judeţene:
între heraldică, istorie şi interpretările
vulgarizatoare
La 12 iunie a.c., Filiala Iaşi a Comisiei de Heraldică, Genealogie
şi Sigilografie a Academiei Române a primit adresa nr.20.447
din 11 iunie 2001 a Consiliului Local al Municipiului Roman, Primăria
Municipiului Roman. O reproducem în întregime, fără
nici cea mai mică modificare, lăsând comentariile în
seama cititorilor avizaţi:
Prin prezenta vă rugăm să avizaţi favorabil proiectul Stemei
municipiului Roman, aşa precum a fost el aprobat, în şedinţa
Consiliului local Roman în ziua de 21 februarie 2001, alcătuit din
următoarele simboluri heraldice:
- un scut triunghiular cu vârful în jos care are câmpul fasciat
în două zone printr-o linie oblică de la stânga la dreapta
de tipul "scut tăiat în bară". În mijlocul fiecărei
zone este reprezentat câte un simbol: a) în primul rând, de
sus, capul de mistreţ, - simbol al bogăţiei pădurilor -
vânatul - şi care face parte din primul sigiliu al oraşului
Roman, ce avea o inscripţie în limba latină şi o cruce
- amplasată într-un câmp de culoare roşie-emailată
şi b) al doilea câmp, de culoare aurie, care are un simbol al creştinismului
- prezenţa figurată a Episcopiei Romanului, de culoare roşie
- care atestă faptul că, încă din primii ani ai existenţei
sale, de peste 6 veacuri atestate, oraşul a căpătat o mare importanţă
religioasă, perpetuată şi amplificată până în
zilele noastre, prin înfiinţarea Episcopiei, ajunsă la rangul
de Mitropolie la sfârşitul domniei lui Alexandru cel Bun şi
apoi în timpul lui Ştefan cel Mare, fiind şi necropolă
domnească, deoarece aici este înmormântată Anastasia Doamna,
soţia lui Roman Muşat şi mama lui Alexandru cel Bun. Marginile,
linia de fasciere şi alte elemente din contur sunt realizate cu linii de
culoare neagră;
- scutul fasciat este timbrat de un zid de cetate cu şapte turnuri, crenelate,
care evocă elocvent cele două cetăţi medievale ale Romanului
şi faptul că urbea noastră, prin poziţia sa, şi-a dobândit
un rol important administrativ, social şi politic pe parcursul istoriei,
fiind reşedinţă de ţinut şi capitală a Ţării
de Jos în vremea urmaşilor lui Alexandru cel Bun, când era
cunoscut sub numele de "Târgul de Jos", municipiu şi reşedinţă
de judeţ până în 1950, când a fost desfiinţat
în mod abuziv, nedreptate flagrantă care sperăm să fie
înlăturată în anii ce vin.
Numărul turnurilor de cetate indică şi gradul cel mai mare în
ierarhia oraşelor, acela de municipiu. Culoarea zidurilor şi a turnurilor
este aur - galben.
Toate culorile stemei sunt saturate - emailate.
Pentru susţinerea demersului nostru, în şedinţa Consiliului
local mai sus menţionată a fost desemnată o delegaţie condusă
de preşedintele Comisiei de cultură, învăţământ,
culte şi sănătate, profesorul Mihai Andone, având în
componenţă şi pe viceprimarul consilier Vasile Cojocariu şi
preotul consilier Viorel Mitru.
În speranţa înţelegerii cuvenite şi aprobării
stemei municipiului Roman, acţiune care trenează de 9 ani, vă
mulţumim.
Preşedinte de şedinţă, Consilier Mioara COCEA (L.S.)
Primar, Ing. Dan Ioan CĂRPUŞOR (L.S.)
Secretar, jurist Gheorghe CARNARIU
Această scrisoare a fost redactată şi trimisă într-un
context care merită să fie cunoscut mai în amănunt, întrucât
este ilustrativ pentru greutăţile pe care le întâmpinăm
în strădania de a asigura stabilirea corectă a armorialului
teritorial al României.
În discuţiile pentru stabilirea stemei municipiului Roman, Filiala
Iaşi a CHGS este implicată din 1999: prin adresa nr.10/25.III.1999,
am oferit sprijinul nostru, rugând pe primarul de atunci, d-l Ion Vlad,
să ne comunice "stadiul elaborării unui asemenea însemn"
şi să delege "o persoană autorizată din partea
Consiliului Municipal cu care să colaborăm în vederea definitivării
stemei". Cu adresa nr.6201, primită la 18 mai 1999, Primăria
Municipiului Roman a trimis la Iaşi trei variante de stemă, în
care vechiul însemn - capul de mistreţ - se afla în combinaţie
fie cu o cruce, fie cu silueta bisericii episcopale din Roman, fie cu trei spice
de grâu (stema fostului judeţ Roman).
S-a răspuns cu adresa nr.15/24 IX.1999, sub semnătura preşedintelui
Filialei Iaşi a CHGS - d-l Ştefan S. Gorovei - după cum urmează:
Comisia de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie (Filiala Iaşi)
a examinat cu toată atenţia variantele de stemă propuse pentru
Municipiul Roman, precum şi documentaţia aferentă, pe care aţi
binevoit a ni le remite însoţite de adresa nr.6201/1999. Discuţiile
purtate în şedinţele din 8 iunie şi 21 septembrie 1999
au pus în evidenţă carenţele foarte grave atât ale
concepţiei care a stat la baza realizării respectivelor variante,
cât şi ale aşa-zisei "descrieri tehnice": practic,
nici concepţia, nici desenul, şi nici descrierea nu au nimic de-a
face, din păcate, cu ştiinţa şi arta heraldică.
Analizând variantele propuse, Comisia a constatat tendinţa de a se
figura în stema Municipiului Roman calitatea de sediu episcopal; ţin
să Vă asigur, Domnule Primar, că acest lucru nu este necesar,
pentru simplul motiv că oraşul DVoastre posedă una din stemele
cele mai vechi din Moldova, realizată, după toate probabilităţile,
pe la sfârşitul veacului al XIV-lea sau începutul celui următor
(pe vremea când se mai practicau inscripţiile latineşti ale
peceţilor), deci dintr-o etapă anterioară întemeierii
Episcopiei de Roman. Această pecete a fost folosită până
pe la sfârşitul veacului al XVII-lea, fără ca romaşcanii
de atunci să o modifice pentru a semnala apariţia Episcopiei. Or,
conform regulilor ştiinţei şi artei heraldice - care sunt multiseculare
şi de folosinţă universală, nemaiavând nevoie a fi
supuse "dezbaterii publice" pentru a căpăta "girul
unei secţiuni largi a populaţiei" - o stemă este cu atât
mai valoroasă cu cât este păstrată în forma ei veche,
atestată cu veacuri în urmă. Aceasta este, de altminteri, şi
dovada cea mai convingătoare a continuităţii şi a statorniciei.
Vă reamintesc, de pildă, că stema oraşului Paris reprezintă
şi azi - ca şi acum 700 de ani - o corăbioară (legată
de o veche îndeletnicire a unei bresle pariziene), fără să
se fi adăugat ceva care să simbolizeze Sorbona sau catedrala Notre
Dame; la fel, oraşul englez Oxford are şi azi străvechea stemă
reprezentând un bou, deşi între timp a devenit "sediul"
celebrei universităţi.
Pe de altă parte, nu se justifică nici alăturarea vechii steme
a oraşului (capul de mistreţ) şi a stemei fostului judeţ
(cele trei spice de grâu - care, între altele fie spus, trebuie
figurate pe roşu şi nu pe albastru): aceasta din urmă figurează
deja în stema judeţului Neamţ şi ea va redeveni stema judeţului
Roman, atunci când acesta îşi va redobândi existenţa
la care îi dă dreptul lungul său trecut istoric.
Membrii Comisiei de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie de la
Iaşi Vă sugerează să păstraţi multisecularul
însemn al oraşului Roman în forma pe care a stabilit-o, în
1930, Comisia Consultativă Heraldică a României şi care
se descrie, foarte simplu, astfel: pe roşu, un cap de mistreţ
de aur (Maria Dogaru, Din heraldica României, Bucureşti,
1994, p.139 şi fig.282). Vom proceda la îmbunătăţirea
desenului din perioada interbelică, pentru a-l pune mai bine de acord
- ca expresivitate şi precizie - cu mesajul stemei medievale. Colegul
căruia Comisia noastră îi încredinţează desenarea
stemelor este romaşcan de baştină şi eu însumi sunt
legat de oraşul DVoastre, care este şi oraşul străbunilor
mei după mamă. Vă rog să vedeţi, în aceste
amănunte, garanţia dorinţei noastre sincere ca oraşul
Roman să aibă o stemă nu numai corectă şi frumoasă,
dar şi capabilă să exprime, în graiul heraldic, vechimea
şi strălucita istorie a localităţii, precum şi reintrarea
pe făgaşul tradiţiilor istorice ale naţiunii noastre.
Primăria Municipiului Roman a răspuns cu adresa nr.14.730/10.XII.1999,
semnată de Ion Vlad (primar), Gheorghe Carnariu (secretar) şi Ana
Maria Alexe (şef serviciu urbanism):
Urmare a scrisorii dumneavoastră din septembrie, ţinem să vă
mulţumim pentru preocuparea şi grija ce o arătaţi realizării
unei steme adecvate a municipiului Roman.
Constatăm că, în fapt, nu este vorba de găsirea unui simbol
al municipiului, ci doar de elaborarea unui desen cât mai sugestiv al
emblemei deja consacrate pentru acest oraş.
Ne însuşim criticile dumneavoastră referitoare la stângăcia
cu care au fost prezentate propunerile noastre, dar ţinem să precizăm
următoarele:
- Desenele au fost realizate de către arhitecţii serviciului de urbanism,
la indicaţiile domnului profesor Ursachi Vasile şi ale domnului profesor
Stochi.
- În toate variantele este păstrat simbolul mistreţului - emblemă
pe care o recunoaştem şi o apreciem ca reprezentativă pentru
trecutul istoric al urbei - dar au căutat să precizeze şi alte
valenţe ale acestui oraş.
- Dacă în epoca medievală acest însemn era reprezentativ
pentru zona oraşului - vânătoarea - aceasta nu se regăseşte
în realitatea zilelor noastre.
- Credem că, între simbolurile heraldice consacrate îşi
pot găsi loc şi altele - noi - pentru că - deşi nu avem
cunoştinţe de specialitate - apreciem că şi această
ştiinţă este flexibilă şi nu rigidă, închistată
în dogme.
- De altfel, actul normativ (chiar imperfect) care stabileşte posibilitatea
ca localităţile să beneficieze de steme proprii, Hotărârea
Guvernului României nr.64 din 15.02.1993 prevede la art.2 "elaborarea
modelului stemelor se face de către … consiliile locale …,
cu consultarea specialiştilor", ba, mai mult stipulează în
continuare "şi se supune dezbaterii locuitorilor".
- Mai departe se prevede ca propunerile să fie însuşite de consiliile
locale şi analizate de comisiile judeţene special instituite; noi
am parcurs toate aceste etape, dar propunerile noastre nu au fost agreate de
comisia dumneavoastră.
În această situaţie, vă rugăm să încercaţi
împreună cu colaboratorii dumneavoastră să găsiţi
o stemă a Romanului cu care atât municipalitatea cât şi
cetăţenii acestui oraş moldav să fie mândri a ieşi
în ţară şi în lume.
După discuţii în grupul de lucru - special constituit pentru
problema heraldicii teritoriale - precum şi în plenul Comisiei, s-a
răspuns, sub semnătura Preşedintelui CHGS-Iaşi, după
cum urmează (adresa nr.34/24.XII.1999):
Stimate Domnule Primar,
Scrisoarea DVoastre nr.14.730 din 10 decembrie 1999 a fost prezentată Comisiei
de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie (Filiala Iaşi) şi
citită în şedinţa publică din 14 decembrie. Membrii
Comisiei şi-au manifestat nedumerirea şi m-au împuternicit să
Vă transmit cele ce urmează.
Elaborarea unei steme - pentru o persoană, o familie, o comunitate umană
(sat, oraş, judeţ, ţară) sau o instituţie - nu se poate
face cu ignorarea sau încălcarea regulilor ştiinţei şi
artei heraldice, întrucât acestea alcătuiesc un "alfabet"
de circulaţie şi cu valabilitate universală, şi nu
regională sau naţională. Cunoştinţele de specialitate
în acest domeniu nu intră în categoria celor care formează
cultura generală, asigurată de învăţământul
liceal sau transmisibilă prin mijloacele de informare în masă,
ca urmare, impresiile şi opiniile nespecialiştilor nu pot intra
în discuţie şi nu constituie argumente. E drept că, în
programele facultăţilor noastre de istorie, cursuri speciale menite
să transmită cunoştinţe generale de heraldică s-au
introdus abia după 1990, dar acesta nu este un argument pentru ca în
probleme de heraldică să se ceară - şi mai ales să
se ţină cont de - părerile şi impresiile persoanelor cărora
le lipsesc cunoştinţele de specialitate. Nu credem că atunci
când, în oraşul DVoastre, ar apărea probleme de sănătate
sau de finanţe, s-ar cere părerea istoricilor sau a arheologilor,
şi nu a medicilor şi a economiştilor.
DVoastră ne spuneţi că variantele stemei Romanului trimise Comisiei
de Heraldică de la Iaşi "au fost realizate […] la indicaţiile
domnului profesor Ursachi Vasile şi ale domnului profesor Stochi"
- probabil d-l prof. Lucian Strochi de la Piatra Neamţ. Or, d-l
dr. Ursachi este, cum bine se ştie, specialist în arheologia perioadei
dacice şi nu se cunoaşte să fi avut vreodată preocupări
în domeniul heraldicii româneşti, materializate în contribuţii
ştiinţifice tipărite; deci opinia d-sale în această
problemă nu poate constitui un argument, şi nici (şi cu atât
mai puţin încă) o indicaţie. Pe de altă
parte, d-l prof. Lucian Strochi, contactat telefonic în dimineaţa
zilei de 13 decembrie, ne-a confirmat că opinia şi îndemnul
d-sale nu au fost altele decât acelea pe care Vi le-a comunicat şi
comisia noastră, anume că Romanul trebuie să păstreze
stema pe care o are de peste şase secole.
În adevăr, stema de care oraşul DVoastre a beneficiat în
cursul Evului Mediu şi în perioada interbelică este cea mai
frumoasă şi cea mai artistic realizată din câte se cunosc
pentru oraşele Moldovei medievale. Cercetări foarte recente au
arătat că ea datează cel puţin de la sfârşitul
veacului XIV şi că e foarte probabil ca ea să reprezinte
emblema unui voievod local, dinainte de descălecatul lui Dragoş
vodă - o comunicare pe această temă este programată
pentru şedinţa Comisiei noastre din 11 ianuarie 2000. În aceste
condiţii, vedeţi că stema oraşului nu are nici o legătură
cu presupusa vânătoare din "codrii" Romanului: aceasta
este o interpretare vulgară a însemnului heraldic, de natură
să-i diminueze valoarea excepţională şi, implicit, să
micşoreze în chip nejustificat vechimea însăşi
a localităţii, pentru care respectivul însemn constituie
un indiciu foarte preţios şi neluat până acum în
seamă. Adaug că acesta este un caz unic pentru spaţiul Moldovei
medievale.
Pe de altă parte, trebuie să Vă spun că regulile heraldicii
nu sunt nicidecum "închistate în dogme", cum ar putea
crede neiniţiaţii şi răuvoitorii, ci ele doar veghează
la codificarea şi transmiterea corectă şi nealterată a unui
mesaj care vine din străvechime, şi nicidecum din "realitatea
zilelor noastre" - decât dacă localitatea respectivă ar
fi, eventual, o creaţie a zilelor noastre, ceea ce, evident, nu
este cazul oraşului Roman. Modificarea elementelor siluieşte acest
mesaj, îi scade valoarea, punându-l pe o treaptă inferioară
în raport atât cu valoarea sa iniţială, cât şi,
în chip evident, cu alte mesaje similare. Nu cred că acesta
este scopul pe care îl urmăriţi. Ca să fiu încă
şi mai explicit, Vă voi spune că există în Europa
câteva oraşe ale căror steme au rămas aşa cum au fost
ele stabilite la începutul existenţei lor, fără să
li se fi făcut nici o modificare atunci când s-au produs "salturi
calitative" în statutul lor: un exemplu strălucit îl constituie
oraşul Oxford, în a cărui stemă se află
un bou (în engleză, ox înseamnă bou);
celebra universitate, întemeiată în acest oraş şi
care i-a făcut şi-i face faima, nu a determinat modificarea stemei:
nici locuitorii n-au spus vreodată că stema nu-i reprezintă sau
că evocă un fapt care "nu se regăseşte în realitatea
zilelor noastre", şi nici heraldiştii britanici n-au propus schimbarea
ei sub pretextul de a "flexibiliza" regulile ştiinţei heraldice.
Acelaşi este cazul oraşului Paris, care are ca stemă o
bărcuţă, precum şi a oraşului München,
a cărui stemă înfăţişează un călugăraş.
Continuitatea simbolului heraldic reflectă perfect continuitatea de viaţă
a unei localităţi - şi noi credem că tocmai această
realitate este elementul cel mai important al mesajului pe care trebuie să-l
transmită - prin lume şi peste veacuri - stema oraşului Roman.
Vă referiţi, în scrisoarea DVoastre, la prevederile H.G. 64/1993,
care pune elaborarea stemelor în sarcina consiliilor locale, "cu
consultarea specialiştilor", urmând a fi supuse, apoi, "dezbaterii
locuitorilor".
Respectiva hotărâre a fost elaborată sub influenţa şi
după modelul Decretului nr.503/1970 al Consiliului de Stat al R. S. R.;
principala ei eroare constă în faptul că lasă impresia
că ar exista, în toate judeţele ţării, o puzderie
de specialişti care abia aşteaptă să fie "consultaţi"
de către consiliile locale (comunale, municipale, judeţene). Adevărul
este, însă, că nu există, în România, mai mult
de patru - maximum cinci - persoane care să poată asigura,
cu toată competenţa, această consultanţă.
A pune asemenea probleme în dezbaterea locuitorilor e, pe de altă
parte, o prevedere absolut găunoasă, care vine din cea mai autentică
demagogie, pentru simplul motiv că nimic din ceea ce ţine de ştiinţă
nu poate fi supus votului popular.
Este, deci, contra-productivă referirea la H.G. 64/1993 - act normativ
nu imperfect, ci inept, impregnat de o mentalitate asupra căreia
nu are rost să insistăm; în cursul dezbaterii care a avut loc
la Iaşi, în octombrie 1997, reprezentantul Departamentului pentru
Administraţie Publică Locală, d-l Dan Zaharia, a recunoscut public
gravele deficienţe ale acestui act şi a solicitat Comisia Naţională
de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române
să preia iniţiativa în ducerea la bun sfârşit a ţelului
propriu-zis al acestei H.G. Urmarea a fost deblocarea acestei activităţi,
revizuirea întregului material trimis la Bucureşti din judeţele
ţării, transferarea la Iaşi a proiectelor de steme venite din
Moldova şi, apoi, aprobarea de către Guvern a unui prim lot de steme
("Monitorul Oficial", nr.390 şi 391 din 15 octombrie 1998 şi,
mai recent, nr.490 din 12 octombrie 1999).
Învestirea Comisiei de Heraldică de la Iaşi cu dreptul de a
aviza în primă instanţă stemele pentru localităţile
şi judeţele Moldovei este semnul unei descentralizări, menite
să uşureze şi să urgenteze aducerea la îndeplinire
a H.G. 64/1993 în spiritul ei. Nu este vorba, deci, ca autorităţile
de stat să impună folosirea unor însemne heraldice, ci e
numai problema ca stemele teritoriale (pentru comune, oraşe şi judeţe)
să se elaboreze sub privegherea specialiştilor. În această
problemă, care este şi rămâne de interes naţional
- întrucât priveşte reprezentarea comunităţilor omeneşti
din România într-un limbaj universal - nu încap nici politizările,
nici orgoliile locale. Fiind vorba de un domeniu care ţine de o ştiinţă
anume, nu poate fi invocată - în raportul cu specialiştii -
nici autonomia locală, garantată de lege pentru probleme administrative,
şi care, deci, nu poate ocoli sau încălca legile, principiile
şi regulile vreunei ştiinţe anume.
După şase ani de activitate în acest domeniu, Filiala din Iaşi
a Comisiei de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie şi-a fixat
principiile pentru stabilirea heraldicii teritoriale, ţinând seama
în primul rând de valorificarea zestrei noastre heraldice,
singura care poate asigura formularea şi transmiterea mesajului nostru
privind vechimea, statornicia şi continuitatea respectivelor comunităţi
umane - acesta este, de altminteri, ţelul heraldicii, şi
nu realizarea de panouri publicitare. Principiile adoptate de Filiala noastră
sunt expuse în studiul Mic îndreptar de heraldică (nu
numai) ieşeană, publicat în revista "Arhiva Genealogică",
1-2/1997, p.305-339.
Membrii Comisiei de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie de la Iaşi
Vă roagă să le oferiţi posibilitatea unei întâlniri
cu reprezentanţii Municipiului Roman - profesori, muzeografi, consilieri
municipali - pentru un dialog deschis, care să poată apropia punctele
de vedere ale specialiştilor şi ale nespecialiştilor într-o
problemă care este de interes comun. Grupul de lucru constituit deja în
cadrul Comisiei noastre este de acord să se deplaseze în acest scop
la Roman pe cont propriu, la data pe care - începând
cu mijlocul lunii ianuarie 2000 - o veţi propune DVoastră şi
o vom stabili, apoi, de comun acord. Ne-am bucura dacă la această
întâlnire ar putea participa şi d-l prof. Lucian Strochi. Colegii
mei şi cu mine sperăm că, în felul acesta, vom reuşi
să fixăm elementele cu adevărat importante pentru stema unuia
dintre cele mai vechi oraşe din Moldova, clarificând, totodată,
termenii în care se poate purta o discuţie pe o asemenea temă.
Nici un răspuns nu a mai venit, apoi, din partea Primăriei Municipiului
Roman sau a Consiliului Local: propunerea de dialog şi oferta noastră
de a discuta cu profesorii, muzeografii şi consilierii municipali au fost
socotite, probabil, lipsite de interes. Din parte-i, CHGS-I şi-a făcut,
mai departe, datoria: în şedinţa publică din 11 ianuarie
2000 - la care, dat fiind anunţul pe care îl transmisesem autorităţilor
interesate (interesate ?!) de la Roman, ne-am fi aşteptat să participe
şi un reprezentant al lor - s-a prezentat comunicarea Heraldică
şi istorie în sigiliul medieval al oraşului Roman, al
cărei rezumat foarte condensat a fost publicat în Buletinul Institutului
Român de Genealogie şi Heraldică "Sever Zotta",
1-3/2000, p.6-7. Discuţiile pe marginea respectivei comunicări au
pus în evidenţă atât caracterul şi calităţile
cu totul excepţionale ale vechiului sigiliu romaşcan, cât şi
îndreptăţirea poziţiei pe care CHGS-I o adoptase în
problema stemei actualului Municipiu Roman.
La mijlocul verii, un mesaj telefonic al Primăriei din Roman ne-a adus
vestea că noul primar al municipiului s-a declarat de acord cu propunerile
Comisiei de la Iaşi şi am fost invitaţi la o discuţie cu
d-sa. A fost o întâlnire amicală, cu exprimarea deschisă
a poziţiilor: d-l primar ne-a spus că a citit scrisorile venite de
la Iaşi şi că înţelege corectitudinea punctului nostru
de vedere, întru sprijinirea căruia venea, acum, micul articol din
Buletinul Institutului "Zotta", cu concluziile unei cercetări
mai profunde şi depăşind cadrul restrâns al unei probleme
de sigilografie şi de heraldică. Ne-am despărţit cu convingerea
că ştiinţa şi bunul simţ au câştigat, în
folosul tuturor.
Spre sfârşitul iernii, au început să sosească semnale
că, totuşi, eram încă în acelaşi punct pe care-l
crezusem depăşit în urma discuţiilor din vară. Materializarea
revenirii la vechea poziţie a constituit adresa nr.20.447 din 11 iunie
2001, publicată mai sus (p.5).
Din păcate, pledoaria delegaţiei (recte, a d-lui prof. Mihai Andone),
făcută în şedinţa publică din 12 iunie a.c.,
nu a adus nici un argument contrar acelora exprimate de CHGS-I în
scrisorile din 24 septembrie 1999 şi 24 decembrie 1999 (publicate mai sus,
p.6-7 şi 8-10). Astfel, s-a argumentat în faţa membrilor Comisiei
de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie (Iaşi) şi a întregii
asistenţe (studenţi, profesori, cercetători, arhivişti,
muzeografi), cât de important ar fi să se introducă în
stema Romanului un element care să exprime, dacă nu calitatea de sediu
al episcopiei, cel puţin creştinismul românilor; aceasta ar
constitui - după opinia vorbitorului - o mare mângâiere pentru
… categoriile defavorizate de cetăţeni ai Romanului, pentru
toţi cei care, în vremea din urmă, au ajuns să trăiască
o viaţă chinuită. De aici, şi apelul de a aborda respectiva
problemă nu numai sub aspectul ei ştiinţific, raţional,
ci şi sub aspectul ei sentimental.
Unii dintre membrii prezenţi ai CHGS-I au încercat să explice,
încă o dată, cât de netemeinică apare, în contextul
discuţiilor pur ştiinţifice, poziţia aceasta. Faptul că
vorbitorii au exprimat şi apărat acelaşi punct de vedere a fost
interpretat, în mod bizar, ca fiind expresia unui soi de complicitate
anti-romaşcană într-o problemă vitală pentru Roman
şi în legătură cu care "sentinţa" (s-a folosit
chiar acest cuvânt !) fusese deja pronunţată.
S-a văzut, de fapt, că nici una dintre demonstraţiile puse la
dispoziţia autorităţilor romaşcane (prin scrisorile din
1999 şi articolul publicat în 2000) nu era cunoscută membrilor
delegaţiei, dialogul pe tărâmul ştiinţific
- al istoriei sau al heraldicii - fiind menit să rămână
într-un plan foarte îndepărtat ("descrierea" stemei,
reprodusă în p.5, este absolut grăitoare în acest sens).
Nu s-a adus, astfel, nici un contra-argument întemeiat ştiinţific
pentru a se accepta modificarea stemei Romanului, aşa cum a fost ea fixată
de Comisia Consultativă Heraldică a României, prin heraldizarea
stemei pe care a avut-o, în veacurile XIV-XVII, Târgul lui
Roman.
Rămâne deschisă invitaţia la un dialog real, ştiinţific,
raţional şi eficient, purtat numai pe tărâmul istoriei
şi al heraldicii, fără considerente lăturalnice şi,
mai ales, fără interpretările vulgarizatoare care coboară
inutil nivelul oricărei discuţii oneste.
O experienţă vasluiană
Invitat, în ziua de 24 aprilie 2001, la şedinţa Consiliului
Judeţean Vaslui, pentru explicaţii suplimentare în legătură
cu proiectul de stemă a judeţului Vaslui, am constatat iarăşi
efectele nocive ale unor prevederi din Hotărârea de Guvern 64/1993
privind metodologia şi atribuţiile organelor judeţene în
avizarea simbolurilor heraldice. Această stemă, cu o compoziţie
dintre cele mai echilibrate şi mai interesante din Moldova, îmbinând
însemnele celor trei foste ţinuturi (Vaslui, Tutova şi Fălciu)
care au intrat în componenţa actualului judeţ Vaslui, realizată
cu câţiva ani în urmă de graficianul Paul Olaru, a primit
avizul favorabil al CHGS-Iaşi şi apoi pe acela al Comisiei administrative
judeţene, cu un singur vot împotrivă. Din păcate, ca pretutindeni,
o opoziţie apărută prin influenţa orgolioasă a unor
celebrităţi locale şi eficient promovată de gazetari incompetenţi,
puţin preocupaţi de exactitatea informaţiilor şi de calitatea
dezbaterilor publice, a blocat - sperăm că doar temporar - acest proiect
valoros. Prof. Dumitru V. Marin, consilier judeţean, şi câţiva
ziarişti de la o publicaţie locală pe care tot d-sa o controlează,
au exprimat în şedinţa Consiliului Judeţean şi, respectiv,
într-un articol din "Meridianul", nr. 37, din 23-25 aprilie
2001, câteva opinii simptomatice pentru climatul în care se desfăşoară
procesul de stabilire a armorialului teritorial în România. Astfel,
s-a afirmat că stema (o "bâzdâganie", după expresia
d-lui prof. Marin) "este contestată de specialiştii în
heraldică şi de toţi oamenii de bun simţ din
judeţ", urmând apelul patetic spre efortul colectiv
al tuturor concetăţenilor, invitaţi să propună alte
variante şi să trimită desene la redacţia numitei gazete.
"Specialiştii în heraldică […] din judeţ"
(cum de nu a ştiut nimeni, până acum, cât de bogat este
judeţul Vaslui în heraldişti şi cum de nu au fost cooptaţi
toţi aceşti specialişti în Comisia Naţională
de Heraldică ?!), nenominalizaţi, au fost reprezentaţi de vocea
publică a d-lui Viorel Beldiman; d-sa, deşi a declarat că nu
se consideră "un expert în heraldică", a afirmat că
socoteşte respectiva stemă "nesemnificativă, prin faptul
că în cataloagele de heraldică a vechilor steme mă refer
la Fălciu, Tutova şi Vaslui elementele erau, elanul - nu vaca, peştii
ca simbol al creştinismului, nu trei peşti care arată foarte
bine pe o tavă cu câte o felie de lămâie în gură,
iar stupul este identic cu vechea emblemă" (am reprodus întocmai
declaraţia d-lui Beldiman, aşa cum a fost consemnată de ziariştii
C. Lapa şi C. Popescu în numărul menţionat al ziarului
"Meridian").
Aşadar, boul de Fălciu (sau de Ialan, prin restricţie geografică)
- şi nu elanul sau … boul de elan, cum
se exprimă d-l Beldiman şi ziariştii - a fost incriminat, pentru
că este "urât" şi, printr-o cunoscută metaforă,
ar putea sugera anume contraperformanţe intelectuale ale celor care l-ar
accepta ca simbol; în acest sens, a fost citată şi "interesanta
poziţie" a unui "om simplu", care, la vederea bâzdâganiei,
ar fi exclamat: "Iaca boul din Vaslui !". Peştii ar fi - tot
după opinia "specialiştilor în heraldică din judeţ",
exprimată prin purtătorul lor de cuvânt, d-l Viorel Beldiman
- simbolul creştinismului, când, în realitate, este vechiul
însemn heraldic al ţinutului Tutova, derivat din stema Bârladului
şi simbolizând o importantă bogăţie naturală
a locurilor. Doar stupul cu albine, vechiul însemn heraldic al ţinutului
Vaslui, pare a fi rămas necontestat, deşi, constatând că
"este identic cu vechea emblemă", d-l Beldiman nu pare a fi exprimat
un sentiment de mulţumire; de aceea, pentru a fi în linia mentalităţii
care a generat toate celelalte "obiecţii", un maliţios ar
adăuga că s-ar fi putut observa şi aici … primitivismul
stupului şi s-ar fi putut propune un stup ... sistematizat, ca exprimând,
eventual, o "realitate a prezentului".
Acestea fiind posibilităţile de înţelegere a specificului
heraldic, cel puţin la nivelul unor medii de formare a opiniei publice
şi al factorilor de decizie administrativă, nu au mai surprins propunerile
unor consilieri de a se utiliza, ca un compromis, doar capul de bou (socotit,
desigur, mai puţin compromiţător …), de a se schimba culoarea
câmpului (roşu, pentru toate judeţele din Moldova), fiindcă
ar fi un simbol al comunismului şi, în sfârşit, de a se
găsi o mobilă care să exprime "realizările prezentului",
ba chiar şi cele viitoare, fiindcă "nu tot ce e vechi este bun".
S-a invocat, în acest sens, şi un articol de lege, care situează
tradiţia pe ultimul loc în ierarhia argumentelor care trebuie să
conducă spre alegerea simbolurilor (Gh. Trifan). Prefectul judeţului,
d-l Ioan Ţibulcă, a exprimat un punct de vedere în consens cu
cel al presei şi al unor consilieri, fiind decis să nu avizeze stema
propusă.
O problemă colaterală, dar nu fără semnificaţie, a
fost aceea a modului în care este înţeles actul de creaţie
în heraldică: desenul heraldic este cu totul deosebit de acela realizat
de un grafician, oricât de valoros şi de talentat. La solicitarea
CHGS-I, d-l Tudor R. Tiron (unul dintre cei câţiva buni desenatori
heraldişti pe care îi avem în România), trebuie să
asigure unitatea stilistică a stemelor pentru Moldova şi forma definitivă
a desenului, capabilă să fie reprodusă în "Monitorul
Oficial" şi să intre, apoi, în circuitul lucrărilor
de specialitate. Ca urmare, d-sa a dat o variantă corectată din punct
de vedere heraldic şi nesemnificativ diferită de aceea a d-lui Paul
Olaru, câştigătorul recunoscut al concursului din 1993, ceea
ce a fost calificat drept tentativă de "plagiat". De fapt, şi
d-l Olaru nu a făcut altceva decât să reproducă fidel mobilele
din stemele interbelice create de Comisia Consultativă Heraldică.
Neînţelegerea unui specific în heraldică, acela al necesităţii
unei continue "copieri", a devenit în publicaţia menţionată
argumentul spectaculos pentru denunţarea unei adevărate cabale împotriva
d-lui Paul Olaru şi a unei lupte "acerbe, deoarece sunt mulţi
bani la mijloc".
Nivelul neprofesionist al gazetăriei actuale este confirmat şi de
relatarea însăşi a dezbaterii de la Consiliul Judeţean,
perfect urbană şi deschisă în exprimarea poziţiilor,
chiar dacă unele fără suport ştiinţific. În "Monitorul
de Vaslui", din 25 aprilie 2001, sub semnătura d-lui Lucian Ursulescu,
şedinţa a fost "circul de marţi", membrii CHGS-Iaşi
care au avizat stema incriminată sunt doar "specialişti"
(între ghilimele, fireşte, în comparaţie cu nenumăraţii
adevăraţi specialişti în heraldică din judeţul
Vaslui …) iar semnatarul acestor rânduri, care a pledat
pentru păstrarea tradiţiilor, continuitatea culturală şi
asumarea competenţelor, este mustrat pentru critica presei locale şi
împovărat de o mărturisire inexactă şi, în consecinţă,
compromiţătoare, aceea de a avea "preocupări în domeniul
genealogiei heraldice". Şansa acestei şedinţe
de consultări a fost, din aceeaşi perspectivă, competenţa
juridică a d-lui Gheorghe Trifan, care "l-a învârtit"
pe invitat "prin hăţişul articolelor de lege [adică
a invocat prevederea ce promovează simboluri ale "realizărilor"
economice actuale în sfera heraldicii - n.ns.] şi i-a închis
acestuia gura". Nu insistăm asupra capacităţilor de exprimare
corectă, oral sau în scris, pe care le ilustrează cele câteva
citate din gazetele vasluiene.
În această atmosferă nefavorabilă, generată de un
act normativ neinspirat, intenţia de a se parcurge măcar etapa creării
stemelor pentru judeţe, municipii şi oraşe din Moldova poate
să devină un proiect cu puţine şanse în viitorul apropiat.
O modificare legislativă, care să permită deblocarea situaţiei
prin afirmarea competenţelor în domeniu, a devenit - în chip
vizibil şi de multă vreme - imperios necesară.
Mircea Ciubotaru
De la Comisia de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie
(Filiala Iaşi)
Şedinţele de comunicări
Marţi, 10 aprilie 2001: Elena Monu, Case istorice din zona
Bârladului. Implicaţii genealogice; Vasile Bădicel,
Ascendenţi şi descendenţi ai mitropolitului Silvestru Morariu-Andreievici.
Marţi, 15 mai 2001: Liviu Pilat, Neamul Calapodeştilor (secolele
XV-XVII); Anton Coşa, Sigilii eclesiastice catolice în Moldova
(secolele XVIII-XX).
Marţi, 12 iunie 2001: Vasile Munteanu, Un personaj enigmatic:
postelnicul Negrea; Ştefan S. Gorovei, Căsătoriile imperiale
ale lui Ştefan cel Mare. Maria de Mangop (I)
Cu şedinţa din 12 iunie, s-a încheiat actualul an academic.
Deschiderea anului academic 2001-2002 este prevăzută pentru marţi,
11 septembrie 2001, şedinţele urmând a avea loc la datele
anunţate (cf. p. 3). Modificările de date nefiind cu totul excluse,
membrii CHGS-Iaşi şi cei care doresc să asiste la aceste şedinţe
sunt rugaţi să se intereseze - tel.: 21.86.77; 16.44.16 (Mircea Ciubotaru);
14.75.25 (Ştefan S. Gorovei); 23.71.01 (Petronel Zahariuc) - pentru confirmarea
datei. În absenţa unor precizări speciale, locul (Biblioteca
Institutului "A. D. Xenopol", str. Lascăr Catargi nr.15)
şi ora (17.30) rămân întotdeauna aceleaşi.
Membrii Comisiei şi membrii Institutului "Sever Zotta" sunt invitaţi
la aceste şedinţe şi sunt rugaţi să anunţe din
timp titlurile comunicărilor pe care doresc să le prezinte. Reamintim
că atât participarea la şedinţe, cât şi prezentarea
de comunicări nu sunt condiţionate de apartenenţa la aceste societăţi.
ARHIVA GENEALOGICĂ
anul V (X), 1998, nr.1-2
Din cuprins (pe larg, în Buletin, 7-9/2000, p.9):
Comisia de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie - Filiala
Iaşi: cinci ani de activitate * George D. Florescu, Planul
unui Institut de Genealogie. Memoriu [1938] * Comunicări la
simpozioane/congrese anterioare * Comunicări în şedinţele
CHGS-I în anul academic 1997-1998 * Izvoare genealogice * Opera
posthuma * Discuţii * Contribuţii genealogice * HERB.
CAIETE HERALDICE (IV) * Cronica ştiinţifică.
Volumul are XVI + 352 pagini, costă 40.000 lei şi poate fi
cumpărat de la redacţia revistei (Str. Lascăr Catargi
nr.15, 6600 Iaşi) sau primit prin poştă (cu achitarea
taxelor de expediţie).
Membrii Institutului Român de Genealogie şi Heraldică
"Sever Zotta", cu cotizaţia achitată la zi, beneficiază
de o reducere de 50%.
Fascicula 3-4 a anului X (1998) va cuprinde comunicările
prezentate la cel de-al VIII-lea Congres de Studii Genealogice (Iaşi,
8-11 mai 1997), continuarea studiilor începute în fascicula
anterioară şi a cincea serie din HERB. Caiete heraldice,
ultima în această formă înaintea transformării
în publicaţie de-sine-stătătoare.
|
ZOE DIACONESCU
(1 ianuarie 1928 - 20 aprilie 2001)
A fost unul dintre sprijinitorii cei mai entuziaşti şi mai
eficienţi ai activităţilor Comisiei de Heraldică,
Genealogie şi Sigilografie de la Iaşi, unul din membrii cei
mai devotaţi şi adânc înţelegători ai
Institutului "Sever Zotta". Urmaşa unor neamuri boiereşti
cu ramificaţii mai ales în Bucovina şi Basarabia (Perjul
şi Meleghi), a simţit, de la o vreme, nevoia de a cunoaşte
mai mult şi mai multe despre înaintaşi. Licenţiată
în litere, a lucrat la Institutul de Mine din Petroşani şi
abia după pensionare (1983) a putut începe cercetările
care o pasionau. Le-a condus cu multă pricepere şi talent,
cu rezultate serioase, încredinţate tiparului, şi, mai
ales, cu perspectiva dezvoltării lor ulterioare. Îi resimţim
dureros absenţa şi ne întristează faptul că,
pentru proiectele de viitor, Zoe Diaconescu ne rămâne doar
ca o amintire. Dar o amintire care ne va încuraja întotdeauna,
prin puterea neasemuită a exemplului. Şt. S.
G.
|
Mormintele înaintaşilor
D-l Daniel Focşa (Bucureşti), membru al Institutului "Sever
Zotta", ne-a făcut cunoscută situaţia precară în
care se află mormântul istoricului Gheorghe Bezviconi (1910-1966),
la cimitirul Bellu din Capitală. Din câte ştim, nu e singurul
în această situaţie. Iar o inventariere a locurilor de veşnică
odihnă ale înaintaşilor noştri într-ale genealogiei
şi heraldicii ne pune în faţa unei situaţii triste: sunt
morminte (de la început sau rămase) fără
cruci (I. Tanoviceanu, Paul Gore, Sever Zotta, C. Gane, generalul M.
Racoviţă-Cehan), sunt altele (din ce în ce mai multe) a căror
grijă nu mai are cine să o poarte. Societatea noastră va încerca
să-şi asume şi această datorie. Dar îndeplinirea ei
depinde de totalitatea membrilor Institutului: chipul în care va fi achitată
datoria individuală, liber asumată de fiecare dintre noi, se
va răsfrânge în îndeplinirea datoriei colective,
asumată de societatea întreagă. Este, în aceasta, şi
un îndemn în plus la menţinerea şi fortificarea solidarităţii
pe care se întemeiază Institutul "Sever Zotta".
C h i t a n ţ ă
S-a primit de la d-___ _________________________
suma de _________ lei, reprezentând cotizaţia pentru
trim._______/2001.
Restanţele totalizează suma de ______________
lei, reprezentând cotizaţia aferentă trim. _____________________,
(re)calculată la nivelul trimestrului IV al anului în
curs (v. anunţurile din p.16).
Membrii Institutului sunt rugaţi să consulte
Regulamentul cotizaţiilor, publicat în numărul
1-2/2000 al Buletinului (p. 4-5).
|
În al treilea trimestru al anului 2001, taxa
de înscriere ca membru al Institutului Român de Genealogie
şi Heraldică "Sever Zotta" - în condiţiile
prevăzute de articolul 8 din Statute - este de 90.000 lei,
iar cotizaţia lunară este de 30.000 lei.
|
În spiritul art. 12, § (a), din Statute, refuzul de a achita
cotizaţia lunară este considerat ca notificare simbolică a
renunţării la calitatea de membru al Institutului "Zotta".
Neplata cotizaţiei lunare atrage o atenţionare (după
două trimestre), un avertisment (după trei trimestre), iar după
un an conduce la radierea automată din evidenţele Institutului
(Regulamentul cotizaţiilor, art. 11 şi 12).
Precizări foarte necesare
Chitanţa care se află, în fiecare număr al Buletinului
nostru, în josul penultimei pagini, înscrie, atunci când este
cazul, totalul restanţelor, cu precizarea cărui trimestru (sau
căror trimestre) le corespund acele restanţe. Respectiva sumă
înseamnă, însă, datoria calculată la nivelul trimestrului
în curs şi, ca atare, ea rămâne valabilă numai
până la sfârşitul acelui trimestru; neachitată în
acest termen, ea se recalculează la nivelul trimestrului în care
se face plata, conform art.10 din Regulamentul cotizaţiilor,
publicat în acest Buletin, 1-3/2000, p.5. Membrii Institutului
sunt rugaţi să ţină seamă de acest lucru, înainte
de a solicita recalculări sau restituiri.
Trimiterile poştale de orice fel (scrisori, colete, mandate etc.)
vor fi expediate
folosindu-se exclusiv următoarea adresă : Ştefan
S. Gorovei, Institutul "Sever Zotta",
Oficiul poştal 1, Căsuţa poştală 32,
6600 IAŞI.
Tel. 032 - 21.86.77
E-mail: rer_genealog@mail.dntis.ro
|
Ne puteti citi si pe Internet :
www.irgh.org
|
Acest Buletin se distribuie gratuit membrilor Institutului Român
de Genealogie şi Heraldică "Sever Zotta", costul său
şi taxele de expediţie fiind incluse în cotizaţie. Distribuirea
este oprită automat după trei trimestre de neplată a cotizaţiei
lunare.
Buletinul poate fi cumpărat de orice persoană interesată,
preţul său fiind întotdeauna 1/10 din cuantumul cotizaţiei
pentru întregul trimestru în curs. Preţul acestui număr
este de 8400 lei.
© Institutul Român de Genealogie
și Heraldică "Sever Zotta" 2001 -ISSN 1582-2206 |
Ultimul update din 2 februarie 2002/cvt
|
|